Un teren nou de fotbal

      1 Comment on Un teren nou de fotbal
Miercuri, 13 august 2013 a fost deschis un nou mini-stadion cu gazon artificial în Hîjdieni.
În acea zi în curtea liceului teoretic din localitate se adunaseră oaspeţi de la Chișinău și din raion, veterani ai sportului, localnici și tineri, care veniseră să participe la inaugurarea unui mini-stadion de fotbal. De fapt hîjdienenii, în temei tînăra generație, iubesc și practică sportul, iar competițiile sportive, meciurile de fotbal sunt nelipsite din activitățile localității.
Elanul tinerilor sportivi a impulsionat Administrația Publică Locală de nivelul I să construiască un stadion mai mic ca suprafață decît cel existent deja, însă mai modern, care să corespundă rigorilor europene. Mare le-a fost bucuria celor de la conducerea primăriei, cînd au simțit susținerea și aportul financiar în sumă de 198 mii de lei, oferit de Federația Moldovenească de Fotbal (FMF), inițiatoarea Programului Național ”Toți împreună”, ce prevede construcția a unor astfel de  mini-stadioane în mai multe localități din țară. Firește, că și primăria Hîjdieni a contribuit cu brațe de muncă și cu suma de 104 mii de lei. Timp de 12 luni, în curtea LT Hîjdieni a fost construit un teren de fotbal de toată frumusețea, cu porți și plase noi, acoperit cu un gazon sintetic.
La evenimentul solemn de inaugurare au fost prezenţi dnii: Pavel Ciobanu, președintele FMF; Vladislav Cibotari, secretarul FMF;
Valeriu Țarigradschi, președintele raionului;
Valeriu Gîrlă, primarul satului;
Victor Gîrlă, secretarul asociației raionale de fotbal;
dna Daniela Grama, directorul liceului,
Anastasia Hanganu, secretarul primăriei, care au apreciat rezultatul final, ce a soldat dintr-o muncă comună.
La rîndul său, primarul localității dl.Valeriu Gîrlă a ținut să aducă mulțumiri tuturor celor, care au contribuit la edificarea noului teren de fotbal, înmînîndu-le diplome de gratitudine. Dl Gîrlă a dat asigurări, că terenul va fi în permanenţă funcţional și că pe viitor aici vor fi organizate turnee sportive raionale și naţionale.
– Sunt încîntat de ceea ce vedem aici, – a declarat, chiar de la bun început, dl Pavel Ciobanu. Sunt convins că acest mini-teren va ajuta copiii din această localitate să opteze pentru un mod sănătos de viață, iar sportul este calea cea mai eficace. E știut faptul, că la Glodeni sunt tineri microbiști, dovadă sunt fotbaliștii cu renume Serghei Ivanov (portar) și Vladislav Rogaciov (golgheter), originari din acest raion. În prezent tinerii pasionați de fotbal au toate șansele să devină membri ai echipei naționale. Stadioane și echipamente moderne sunt. E nevoie de multă muncă și încredere în forțele proprii, – a adăugat președintele FMF.
Și dl Valeriu Țarigradschi a salutat ideea de a construi un astfel de edificiu sportiv, mai cu seamă că de-a lungul timpurilor sportul a fost și a rămas un mesager al prieteniei.
Odată cu integrarea europeană, fanii fotbalului moldovenesc vor putea să acumuleze experiență și să ducă faima țării și în alte state de talie europeană.
Tradițional, la astfel de evenimente a fost prezent și preotul bisericii din localitate, care a săvîrșit un serviciu divin, stropind cu apă sfințită terenul nou-nouț, jucătorii și oaspeții sosiți la sărbătoare.
Oaspeții de la Chișinău nu au venit cu mîinile goale. Le-au înmînat entuziaștilor, care vor juca fotbal pe acest stadion, un set de mingi și daruri cu simbolurile forului fotbalistic. La rîndul lor și dl Valeriu Gîrlă și dna Daniela Grama s-au declarat convinși că mini-terenul de fotbal va fi locul de atracție pentru zeci de copii și tineri din satul Hîjdieni și au ținut să-i mulțumească președintelui FMF pentru faptul că a contribuit nemijlocit la inaugurarea acestui edificiu fotbalistic.
Bineînțeles că după ce a fost tăiată panglica de la intrarea pe noul teren tinerii microbiști ardeau de nerăbdare să testeze terenul. Arbitrul a fluierat startul unui meci de fotbal, iar mingea era în centrul atenției. Primii au jucat cei mai mari, iar juniorii își așteptau rîndul. Deși era zăpușeală, totuși pasionații sportului rege nu se lăsau duși acasă. Era o plăcere să fii și jucător și suporter, deopotrivă, pe un teren de toată frumusețea.

One thought on “Un teren nou de fotbal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *